duminică, 28 martie 2010

Pastele un cacat pe bat

Oh stăteam și ma gândeam ca vine Pastele vai ne vopsim ouăle și vom avea lumina în suflet.Unii vor merge la biserica sa ia lumina alții se vor preface sa au fost vor aprinde o lumânare de la bricheta pentru ca și ea e "sfânta" eu ea ne aprindem țigările și dam foc la parul pitipoancelor.Vom vopsi ouăle care odată erau roșii ce reprezenta sângele lui Iisus acum sunt și galbene albastre mov verzi sau chiar amestecate,vom auzi cum babele atât de credincioase care vin parfumate la biserica sa înceapă sa ne zică "Hristos a înviat"(nu am treaba eu cu religia).Când ne vom "duce" la biserica de înviere(eu una nu o fac de 2 ani) vom primi avertismente care ne "dor" (în cur) ca trebuie sa ne rugam și sa nu face gălăgie de parca ele au venit la biserica pentru asta.Vom face cruci cu lumânarea la ușă dar dacă ești spart sau beat poate nimerești sa faci pentagrame și vai ar fi un păcat mare sa distrugem religia(eram sarcastica).Vom sta la 00:00 acasă cu bunicile noastre sa ascultam slujbele atât de interesante care ne ung sufletele eu una nu fac asta de ce sa ascult ce zice un gay care "se roagă" și crede în Barbosu' de sus iar dimineață sa și-o trage cu un boschetar.Dar unde e acea bucurie când mâncai un ou roșu și te simțeai ca ai un orgasm la fiecare coaja pe care o curățai?Acum sunt galbene,curcubeu ce pula mea.Dimineața de Paste bunicile noastre când eram mici ne puneau oua roșii într-un castron și bani și sa ne dam cu ele pe fata acum dacă facem asta și mai ieșim și pe strada ori ne crede lumea clovni ori sparți și cred ca e mai bine sa extragem doar banii din castron și ouăle sa le aruncam în capul manelarilor.Eh băieți trece-ți și vopsiți-va ouăle ca va ajutam noi sa vi le spargeți.(nu am nimic cu ouăle voastre:)) )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu