Depresie pe viata

Uram sa zâmbesc uram sa vorbesc cu lumea uram sa ma trăiesc.Așteptam ca tu sa îmi deschizi din nou mintea sa ma recreezi la loc dar era deja prea târziu tu m-ai abandonat în prăpastia depresiei,fricii de sine.Simțeam cum mor pe dinauntru chiar dacă tu nu observai,îmi ștergeam lacrimile care îmi udau obrajii ce odată erau sărutați de tine.Buzele îmi erau rânite așteptau sa fie vindecate de buzele tale....dar corpul meu știa ca niciodată nu iți va mai simți prezenta știa ca nu va mai ieși la lumina pentru mult timp doar dacă tu nu vei reveni și îmi vei întinde mana cum ai făcut prima oara.Ti-am spus de multe ori ca o sa ai probleme din cauza mea tu nu m-ai ascultat ție nu prea ți-a pasat erai orbit de ceva ce nici eu nu pricepeam acel ceva eram....eu.Inima pe care odată ce mi-ai făcut-o sa bată cu ardoare acum e învăluită în tristețe lacrimi fierbinți și ura ma ardea sufletul simțeam ca ma sufoc...era prea mult .Nu voi mai putea zâmbi pana când tu nu ma vei face din nou sa cred ca sunt frumoasa ca sunt speciala.....dar nu va mai fi asa...depresie pe viata