Intrebari relativ fara raspuns

Am niște întrebări nu știu dacă ma poate lămuri cineva:
1.De ce când eram mici toate fetele vroiam sa fim doctorite?
2.De ce când eram mica iubeam culoarea roz și nu numai eu?
3.De ce mereu trebuie sa dam mărțișoare la diriginta? e cumva mama noastră?
4.De ce toate babele se plâng de dureri și când se aduna toate la bârfă uita de durerea aia?
5.De ce pe unii oameni ii apuca politica și poezia numai când sunt beți ranga?
6.De ce când eram mica nu puteam sa ma bat parte în parte cu toți copii?
7.De ce când eram mici ne duceam la mama și la tata doar pt a ne plânge îl loc sa ne facem dreptate?
8.De ce unii băieți sunt prosti și nu ai grija de iubitele lor?
9.De ce după ce te cerți cu cineva acea persoana te vorbeste pe la spate și mănâncă rahat?
10.De ce moșii și babele nu se spală?
11.De ce moșii și babele nu plătesc bilet și te șantajează pt a-i ajuta
12.De ce ne plăcea jocul de-a mama și de-a tata? dacă erau 2 fete care era mama și care tata?
Si sunt foarte multe întrebări

Toamna tarzie

Bate vântul,parul meu zbura în direcția lui.In par mi se prinsese o frunza galbena care nu dădea semne ca ar mai vrea sa plece.Pe jos frunzele
moarte își dădeau ultima suflare,iar apoi vântul necruțător și sălbatic le purta spre nicăieri.Mâinile mele miroseau a portocale.adoram acea
mireasma de portocale care venea de fiecare data când îmi duceam mana în parul creț,acea mireasma care îmi îmbată toate simțurile.Stăteam pe
o banca rece și trista,parca și ei ii venea sa plângă de bucurie ca mai vine cineva sa ii tina de urat.Priveam copacii îngălbeniți care aveau
ici colo câte o frunza verde.Încercam sa înfrunt vântul rece,dar haina mea ma împiedica ținându-mi de cald.Vroiam sa mai simt din nou apa din
bălțile sumbre la picioare dar cizmele ma împiedicau cu desăvârșire.Starea mea era melancolica ma simțeam atât de goala și de nepătruns ca o
frunza moarta.Priveam cerul ca de plumb simțeam ca vrea sa îmi spună ceva dar tot ce am primit a fost o lacrima de a lui care mi-a căzut
pe nas.Norii negrii aveau forme de demoni,veneau cu iuțeala,dar eu nu plecam vroiam sa simt acea ploaie rece sa îmi ude fata,poate îmi va
alina tristetea.Liniștea ma ucidea simțeam ca mor odată cu frunzele,nu aveam cui sa ii spun ce ma doare...nu mai era nimeni.Am trecut pe
lângă un pod,jos erau multe pietre dar putina apa,ma gândeam cum ar fi dacă va voi putea răni cerul sa îl fac sa plângă pentru a fi mai
multa apa....oare va mai veni din nou vara? Încercam din răsputeri sa ma conving în mintea și în sufletul meu ca nimeni nu va mai veni sa
plângă acele frunze,sa ii tina de urat băncii sa vina din nou vara.E doar o zi de toamna una mohorâtă ca și în sufletul meu ploios

Ca o papusa fragila

Un sunet de pian grav am început sa aud
Încep sângele tău curgând să îl ascult
Faţa mea mi se inroşeşte,parcă se va sparge
Intunericul are un parfum care mă atrage


Ochii mei de portelan parcă s-au crăpat
Un praf puternic din ei am scăpat
În lacrimi totul e transformat
E praf şi pulbere..totul s-a terminat


Mâinile imi sunt tăiate de vântul ruginit
Durere si sânge prin mine am simţit
Inima mea neagră s-a transformat in scrum
Ceva ce nimeni nu va aduna din drum

Dimineti de Iarna

Stăteam într-o cafenea la o masa sumbra și rece fumam o țigara.Îmi savuram cana de capuccino cu Moartea la masa știam ca nu voi avea prea mult timp de trăit și ca era ultimul strop de cafea și ultimul fum de țigară.Ea ma privea cu ochii ei sticloși a timpului ma dorea....ma privea de sub pelerina fumurie și aștepta momentul oportun.Trupul meu se simțea lovit cu săgeți otrăvite,aveam pielea tăiată....moartea își terminase cafeaua și ma aștepta pe mine.Încercam sa trag de timp dar nu puteam ea se ridica și spinteca masa cu multa ura ma dorea.Sangele îmi înghețase în vene,ochii îmi muriseră îmi rămăsese aținti pe coasa ei....buzele parca-mi erau cusute nu puteam sa mai tip.Moartea arata spre mine și dintr-odată am început sa ma dezintegrez sa îmi țâșnească sângele din ochi și din gura ma înecasem într-o balta mare.Ah era doar un vis nebun...o revelație de a mea știu asta.Știam ca tot ce visam se îndeplinea mereu.Ieri îmi dădusem întâlnire cu prietenul meu la cafenea pentru ca venea Valentine's Day.Ma așezasem la aceeași masa....aveam o senzație puternica de deja-vu,venise prietenul meu îmi sărutase buzele...ale lui parca aveau venin.Îmi ardeau buzele sângele începu sa curgă le acopereau cu un șervețel.In piept simțeam o arsura ma durea inima simțeam ca ceva nu e bine și ca trebuie sa fug.Dar era prea târziu el își terminase cafeaua se ridica în picioare,eu eram emoționată și șocată în același timp era o senzație dureroasa dar plăcută....ah era atât de masochista privirea lui.Se uita fix la mine și șopti "Un glonț pentru iubita mea" și scosese pistolul și ma împușcă în piept.De la glonte provenea arsura acea știam de abia acum.Dupa ce m-am prăbușit într-o balta de sânge el îmi șopti la ureche "Happy Valentine's Day my dear Rose".Cu ultima putere a mea i-am zâmbit pervers și i-am zis sa ma sărute....buzele mele aveau otrava.Dupa sărutul meu și el cazu ca secerat lângă mine.Am murit amândoi....dacă asa ne-a fost soarta suntem împreuna și după ziua aceea blestemata de Valentine's Day